ținc, țincuri, s.n. (pop.) cep la extremitatea unei scânduri care se îmbină cu altă scândură. Vezi definitia »

tranc interj. – Exprimă ideea de zgomot sau de pocnet. Creație expresivă, cf. tronc, clanț. – Der. tranca-fleanca (var. treanca-fleanca), interj. (exprimă ideea de flecăreală sau de vorbă lungă), pentru partea a doua a compusului cf. fleancă; trăncăi (var. trăncăni), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecări, a melița); trăncălău, s. m. (palavragiu, limbut); trăncănaie (var. trăncănea, trancafuse, catrafuse), s. f. (fleac, bagatelă, moft; boarfe), ultimele forme sînt mai puțin clare, cf. catrafuse, primele, probabil de la un pl. al formei următoare; trăncăneală, s. f. (flecăreală, mîncărime de limbă). Din rom. provine mag. trankálo (Edelspacher 23), cf. și bg. drănkanie „flecăreală”. Vezi definitia »

pionc! interj. (reg.) cuvânt care imită strigătul specific al curcilor. Vezi definitia »

JUNC, junci, s. m. Bou sau taur tânăr (între doi și trei ani) nepus la jug. – Lat. juvencus. Vezi definitia »

plátbanc, plátbancuri, s.n. (reg.) gealău (v.) cu care se fac canturi și tăblii la uși. Vezi definitia »