Definita cuvantului rozetă
ROZÉTĂ s.f. 1. Rezedă. 2. Element decorativ în formă de roză de dimensiuni mici, care împodobește un obiect, o piatră etc. ♦ Placă rotundă în formă de nasture, purtată în trecut de către militarii din cavalerie, prinsă în partea de sus, din față a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulară cu vitralii, caracteristică pentru catedrale gotice, așezată pe fațadă; rozasă, roză (4). 4. (Tehn.) Element de legătură, de suspensie sau de protecție a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu rozetă
FORMÚLĂ s.f. 1. Expresie generală și invariabilă a unei idei, a unei relații etc. care poate fi aplicată în mai multe cazuri particulare. ◊ Formulă de politețe = formă convențională de exprimare folosită pentru a se adresa unei autorități sau unei persoane. ♦ Frază-tip care cuprinde termenii formali și expreși în care trebuie compus un act, o sentință etc. 2. Expresie matematică reprezentând o relație generală între mai multe mărimi. 3. Expresie în simboluri care reprezintă compoziția unei combinații chimice. 4. Soluție; mod de a face ceva, mijloc. 5. Parolă. [< lat., it. formula, fr. formule]. Vezi definitia »
preájmă s. f. – Apropiere, împrejurimi. În preajma, aproape de; în jur de; circa. – Var. prejmă, prejmet. Origine necunoscută. S-a gîndit la sl. prĕmo „din regiune” (Cihac, II, 288), cu j de la jur (Iordan, Dift., 78); la sl. préžda „înainte” (Miklosich, Etym. Wb., 241), preždinu „înainte” (Weigand, Jb., XIV, 111), sau la sl. sŭ prežda „dinainte”; dar nici una dintre aceste explicații nu este satisfăcătoare fonetic. – Der. împrejmui, vb. (a încercui); împrejmuire, s. f. (cerc; gard; regiune); împrejmuitor, adj. (vecin cu). Vezi definitia »
ABATÉSĂ, abatese, s.f. Călugăriță care conduce o abație. – Din it. abbadessa. Cf. lat. abbatissa. Vezi definitia »
VORTICÉLĂ, vorticele, s. f. (La pl.) Gen de infuzori ciliați vibratili care trăiesc în ape dulci sau sărate; (și la sg.) infuzor din acest gen. – Din fr. vorticelle. Vezi definitia »
PLEÁSNĂ, plesne, s. f. 1. (Pop.) Șfichi; p. ext. bici. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) în pleasnă de bici = a aduce (pe cineva) cu mare grabă, în cel mai scurt timp. ♦ Zgomot produs de plesnirea biciului; lovitură, plesnitură de bici. 2. (Reg.) Fir de care se prinde cârligul la capătul sforii de pescuit. 3. (Pop.) Iritație a mucoasei limbii și a cerului gurii (mai ales la copiii mici). – V. plesni. Vezi definitia »