MERTÍC, mertice, s. n. 1. Măsură veche pentru cereale, egală cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de făină cuprinsă într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plată în natură (sau în bani) care se lua la mori pentru măcinat; p. restr. rație, porție de mâncare. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bătaie. [Pl. și: merticuri] – Din magh. mérték. Vezi definitia »

LĂÚNTRIC, -Ă, lăuntrici, -ce, adj. (Adesea fig.) Care se află în interior. – [În]lăuntru + suf. -ic. Vezi definitia »

MEGATÉRMIC, -Ă adj. cu climat tropical. (< fr. mégathermique) Vezi definitia »

DIALÓGIC, -Ă adj. dialogat. (< fr. dialogique) Vezi definitia »

MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique. Vezi definitia »