PENÍȘĂ s.f. Navă fluvială asemănătoare cu un șlep, folosită la transportul mărfurilor. [< fr. péniche, cf. engl. pinnace]. Vezi definitia »

rîncă s. f. – Inel, cerc, postoroncă, gînj. Sl. rąka „mînă” (Cihac, II, 278). Cf. rîncaci. Este dubletul lui rochiță, s. f. (sprijinul loitrei), în Trans., prin intermediul mag. rakonca (Scriban). – Cf. răcodelie, rucaviță. Vezi definitia »

vită-ncălțată expr. (peior.) v. vită. Vezi definitia »

sumấnă s.f., adv. (reg.) subsuoară. Vezi definitia »

oálă (oále), s. f. – 1. Vas de lut. – 2. Urcior, chiup. – 3. (Înv.) Canal, țeavă de scurgere. – 4. (Mold.) Olan, țiglă. – Mr., megl. oală, istr. olę. Lat. olla (Pușcariu 1212; Candrea-Dens., 1267; REW 6059), cf. it., cat., sp. olla, prov. ola. Sunetul ll s-a păstrat, probabil sub influența pl. (Tiktin; Byck-Graur 31). – Der. ol, s. n. (Mold., Trans., oală; canal), reconstituit după pl. oale; olan, s. n. (țiglă; conductă); olar, s. m. (producător de oale), probabil din lat. *ollārius (Pușcariu 1218; Candrea-Dens., 1269; REW 6060); olărie, s. f. (atelier de oale, magazin); ulcea (var. ulcică), s. f. (oală mică, urcior), pe care Candrea îl derivă din lat. *ollicella, dar care poate fi creație dim. interioară; ulcelușe, s. f. (bardacă). Cf. ulcior. – Din rom. provine săs. oulendekel „capac de oală”, comp. cu germ. Deckel. Vezi definitia »