berbéc (-ci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru bătut țăruși. – 3. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeațe, megl. birbęți, istr. birbęțe. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR menționează forma berbece ca cea de bază, și susține că berbec este o var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel și cu frecvență aproape egală. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi și formație internă, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie, s.f. (turmă de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a cărui explicație cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecuț; șoim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac și cu tc. cumbalak, care nu par convingătoare. Vezi definitia »

CERCOPITEC (‹ fr., lat.) s. m. Gen de maimuțe catariniene africane, cu c. 20 de specii, de talie mijlocie, cu botul turtit și nările situate mult spre înapoi, coada mai lungă decât corpul, calozități fesiere separate printr-o zonă păroasă; blana variat colorată (Cercopithecus). Vezi definitia »

CEC², cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Var.: cécum s. n.] – Din fr. caecum, lat. [intestinum] caecum. Vezi definitia »

NEC s.n. v. neck. Vezi definitia »

CERCOPITÉC, cercopiteci, s. m. Maimuță africană cu coada lungă (Cercopithecus). - Din fr. cercopithèque. Vezi definitia »