REMANÉNȚĂ s. f. 1. stare (a unui corp) care persistă (după o comprimare). ♦ ~ electrică = stare de electrizare a unui corp, având o anumită polarizație electrică, rămasă după suprimarea câmpului electric exterior; ~ magnetică = stare de magnetizare a unui corp, o anumită magnetizație după suprimarea câmpului magnetic exterior. 2. proprietate a unor senzații sau imagini de a persista după încetarea excitației care le-a produs. (< fr. rémanence) Vezi definitia »

AMIÁNTĂ s.f. v. amiant. Vezi definitia »

CARIOGENÉZĂ¹ s. f. diferențiere a nucleului celular. (< fr. caryogenèse) Vezi definitia »

SONÁTĂ s.f. Compoziție muzicală pentru unul sau două instrumente, compusă din trei sau patru părți, fiecare cu ritm deosebit. [< fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate]. Vezi definitia »

STÓMĂ s. f. (biol., anat.) orificiu, por, deschidere mică pe suprafața unui organ. (< germ. Stoma, gr. stoma) Vezi definitia »