HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn. Vezi definitia »

corn s.n. (reg.) rachiu de secară; secărică. Vezi definitia »

pwgcvebphyqfjkjocuvmnjcyswzprn Vezi definitia »

LAMELICÓRN, -Ă adj. (despre insecte coleoptere) cu antenele terminate prin prelungiri lameloase, în evantai. (< fr. lamelicorne) Vezi definitia »

AUTOTÚRN s. n. automobil cu o platformă care se poate înălța, la lucrările de reparare a firelor electrice aeriene. (< auto² + turn) Vezi definitia »