RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 2. ~; sfâșietură, gaură (într-un material țesut), spărtură, crăpătură (într-un corp tare). ~ 3. ~ ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat. ♦ (Fig.) Cupola [tunului] miroase a pulbere și prin ea se jucau rupturi de nori de fum. Vezi definitia »

HIDATIDÓZĂ s.f. (Med.) Echinococoză. [< fr. hydatidose]. Vezi definitia »

PIROPLASMÓZĂ, piroplasmoze, s. f. Nume generic dat unui grup de boli parazitare ale animalelor domestice, provocate de paraziți monocelulari care pătrund în sânge, distrugând globulele roșii și producând febră mare. – Din fr. piroplasmose. Vezi definitia »

gógă (-gi), s. f. – 1. Nucă. – 2. Baubau, sperietoare. Creație expresivă, cf. cocă. Coincide cu alte formații de același tip, ca alb. gogë „baubau”, mag. gogó „nucă”; este interesantă coincidența cu sp., unde coco are de asemenea dublul sens de „boabă, fruct rotund” și de „fantasmă”. Este dublet al lui gog, s. m. (tont, prost), cf. coc față de cocă. După DAR, gog ar proveni de la Gogu, prescurtare familiară de la Gheorghe. Cihac, II, 717; Philippide, II, 715; DAR; Rosetti, II, 117 și Pușcariu, Lr., 265 îl pun în legătură pe gogă cu alb. Caracterul expresiv al acestor formații a fost indicat încă de Spitzer, Mitt. Wien, 320-33. După Lahovary 330 sînt cuvinte anterioare indoeurop. Der. goagă, s. f. (popic, bilă); gogea, s. f. (bulgăre de sare gemă); goghe, s. f. (copil, prunc); goghie (var. gughie), s. f. (plevușcă, pește mărunt); gogi, vb. (a curăța de nuci); goglează (var. gogle(a)z), s. f. (coajă, pieliță; talaj; bagatelă), pentru a cărui der. cf. cocleț (primul sens pare a fi în legătură cu gogi, al doilea cu gogoașe „minciună”; DAR menționează mag. goklesz „inutil”, care ar putea deriva din rom.); gogleț, s. m. (prost, tont), cf. mag. gágó (DAR crede că mag. e sursa cuvîntului rom.) ngr. γεγές, alb. gegë „albanez din nord”; gogoloș (var. boboloș), s. n. (grunz, bulgăre), cf. cocoloș; gogon, s. n. (boabă; bilă, obiect rotund în general); gogonat, adj. (rotund, sferic; umflat, exagerat); gogoneț, adj. (gogonat; umflat; exagerat, ieșit din comun); gogoni (var. gogona), vb. (a umfla); gogonea, s. f. (fruct; varietate de roșie); gogoroană, s. f. (Trans., bomboană); gogoriță, s. f. (sperietoare, baubau); gogoloasă, s. f. (sperietoare, baubau); gorgună (var. gorgoană), s. f. (vrăjitoare bătrînă, femeie rea); gorgoane, s. f. pl. (spirite), care, după ipoteza improbabilă a lui Bogrea, Dacor., IV, 820, s-ar explica prin intermediul lui gorgon, s. n. (tril de muzică orientală) și acesta de origine necunoscută (apropierea de numele de Gorgona, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 204, este extrem de incertă); gorgoni, vb. (a goni, a alunga), der. al cuvîntului anterior și în același timp reduplicare expresivă de la goni, al cărui sens primar trebuie să fi fost „a da dracului”; gojgar, s. n. (groapă), a cărui der. nu este clară, dar. cf. goagă, goță, s. f. (Trans., sperietoare); goțoi, s. m. (Trans., mască ce se scoate în procesiunea de Sfîntul Gheorghe). – Cf. gogoașe, gogoman, gurgui. Vezi definitia »

REZISTÉNȚĂ s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă. ♦ ă materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare. ◊ forță care se opune efectului unei alte forțe. 2. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice. 3. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc. II. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedică, obstacol, greutate. ◊ mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. résistance) Vezi definitia »