SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus. Vezi definitia »

fin (fínă), adj. – Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), și în parte din fr. fin. – Der. finețe, s. f. (rafinament, delicatețe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristețe-tristesse. Vezi definitia »

CRETÍN, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de cretinism. ♦ Stupid, imbecil, idiot. [< fr. crétin]. Vezi definitia »

SEROTÍN, -Ă adj. (Liv.) De seară, vesperal, tardiv; care aparține perioadei de vară târzie (mijlocul lunii iulie – mijlocul lunii septembrie); serotinal. [< it. serotino, fr. sérotine, cf. lat. sero – târziu]. Vezi definitia »

plin (plínă), adj. – 1. Umplut, ocupat. – 2. Compact, masiv. – 3. (S. n.) Întîlnire întîmplătoare cu o persoană care duce un vas plin cu apă; se consideră de bun augur, iar dacă vasul este gol, de rău augur. – Cu plin, în mod fericit; în plin, perfect; din plin, întocmai, exact. – Mr. plin, megl. (am)plin, istr. pl’ir. Lat. plenus (Pușcariu 1337; Candrea-Dens., 1405; REW 6596), cf. it. pieno, prov. ple, fr. plein, sp. lleno, port. cheio. – Der. plinătate, s. f. (plenitudine), format după fr. plénitude; plineală, s. f. (înv., îndeplinire, executare silită); plinuț, adj. (aproape plin; durduliu); împlini (var. plini), vb. (a umple, a face plin; a completa; a satisface; a executa, a îndeplini; a atinge o vîrstă sau o cantitate; refl., a se realiza, a se verifica; refl., a ajunge la soroc, la scadență; refl., a-și găsi nașul, a i se înfunda), se consideră îndeobște ca der. din lat. (im)plenῑre (Densusianu, Hlr., 150; Candrea-Dens., 1407; Pușcariu 789), în timp ce Cihac, II, 265, îl deriva din sl. (na)plŭniti; neîmplinit, adj. (neexecutat; imperfect); împlinitor, s. m. (înv., executor); deplin, adv. (împlinit; adj., complet); deplinătate, s. f. (plenitudine); îndeplini, vb. (a executa). – Cf. suplini. Vezi definitia »