OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence. Vezi definitia »

EOZÍNĂ s.f. Materie colorantă folosită în industria textilă, la fabricarea cernelurilor roșii etc. [Pron. e-o-. / < fr. éosine]. Vezi definitia »

ETNOSEMIÓTICĂ s. f. studiu etnologic al simbolurilor și semnificațiilor relative la obiecte, evenimente și acțiuni. (< etno- + semiotică) Vezi definitia »

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia. Vezi definitia »

OPĂRITÚRĂ, opărituri, s. f. Opareală (2); parte iritată a pielii. – Opări + suf. -tură. Vezi definitia »