Definita cuvantului transpira
TRANSPIRÁ vb. I. intr. 1. A elimina sudoare prin porii pielii; a asuda, a năduși. 2. (Despre plante) A elimina apă sub formă de vapori. 3. (Fig.) A ieși la suprafață, a reieși, a emana. ♦ A se auzi, a se afla. [P.i. transpír. / < fr. transpirer, cf. lat. trans – dincolo, spirare – a exala].

Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu transpira
CAMPRA [cãprá], André (1660-1744), compozitor francez. Opere, balete, arii, intermezzi, divertismente muzică religioasă, realizînd o sinteză între muzica tradițională franceză și tendințele italienizante. Vezi definitia »
a da de-a dura expr. (er.d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. Vezi definitia »
cățărá (cáțăr, cățărát), vb.1. A se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt. – 2. A (se) cocoța. – Var. acățăra. Origine necunoscută. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 și DAR consideră contaminare a lui acăța cu bg. katerjă se „a se cățăra”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugerează alb. katsaroj; cf. și bg. kacvam „a se cocoța”, katerica „veveriță”, și ngr. ϰαντζαρώνω „a se cățăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenții expresive comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu acăța.Der. (a)cățător, adj. (care se cațără); cățărătoare, s. f. (ciocănitoare, Picus major). Vezi definitia »
CVADRA- elem. cvadri-. Vezi definitia »
lucrá (lucréz, lucrát), vb.1. A produce, a elabora, a face. – 2. A munci, a opera. – 3. A broda, a coase. – 4. (Cu complement direct personal). A purta intrigi contra cuiva, a mistifica. – Mr. lucredzu, megl., istr. lucrez. Lat. lŭcrāre „a cîștiga” (Pușcariu 951; REW 5145; Pușcariu, Lr., 243), cf. prov., sp. lograr. Evoluția semantică de la a cîștiga la „a munci” este normală și comună tuturor idiomurilor, cf. fr. travailler „a lucra” și „a produce avere”, în expresii ca l’argent qui ne travaille pas; cf. și lat. med. lucrari „a (pre)lucra”. Der. din lat. lūcubrāre (Densusianu, Bulg. Soc. fil., II, 17; Candrea-Dens., 1013; Densusianu, GS, II, 19) nu pare posibilă. Der. lucru, s. n. (muncă, treabă; activitate, acțiune; obiect, afacere), probabil din lat. lŭcrum (Pușcariu 990; REW 5146), cf. mr., megl., istr. lucru; lucrăreț, adj. (înv., muncitor, activ); lucrare, s. f. (lucru, operă); lucrător, adj. (muncitor, laborios); lucrător, s. m. (muncitor); lucrătoare, s. f. (Banat, atelier); lucrătură, s. f. (fel, mod de a munci; intrigă, mistificare); lucroi, adj. (înv., muncitor); prelucra, vb. (a retopi, a recompune; a pregăti); conlucra, vb., format după lat. collaborare; conlucrător, s. m. (colaborator). – Der. neol. lucrativ, adj., din fr. lucratif. – Din rom. provine alb. lukrë „oaie” (Philippide, II, 646), pentru al cărui semantism, cf. sp. ganado. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z