PAT s.n. Situație la jocul de șah, în care un jucător, nemaiputând să deplaseze regele fără a intra în șah, este obligat să înceteze jocul, partida declarându-se remiză. / < fr. pat, it. patta]. Vezi definitia »

vălurát adj. m., pl. văluráți; f. vălurátă, pl. văluráte Vezi definitia »

GRADÁT², -Ă, gradați, -te, adj. 1. (Despre aparate, instrumente etc.) Împărțit în grade (3). 2. Care suie sau coboară treptat, care are loc, se produce pe rând, într-o succesiune ascendentă sau descendentă. – V. grada. Vezi definitia »

HELIOSTÁT s. n. celostat folosit în observațiile solare într-o direcție determinată. (< fr. héliostat) Vezi definitia »

bărbát (bărbáți), s. m. – 1. Om adult. – 2. Persoană de sex masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soț. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus „soț, bărbat”, cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbățel, s. m. (soțior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat); bărbătește, adv. (ca bărbații); bărbăție, s. f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbățime, s. f. (oamenii adulți, bărbații); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuș, s. m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth „activ” (Candrea, Elemente, 407). Vezi definitia »