snámă (-me), s. f. – Monstru, lepădătură, stîrpitură. – Var. znamă. Sb. znamenje „semn, semnal” (Candrea). Este dubletul lui znamenie, s. f. (înv., semnal), din sl. znamenije; de la znamăn (var. zneamăn, znemene, Banat zleamăn), s. n. (placă, lespede, mormînt), din sb. znamenje, zlamenje; și din znamen, s. n. (ecuson, insignă militară), din rus. znamenĭ (Candrea). Vezi definitia »

țáră (țắri), s. f. – 1. Stat. – 2. Patrie. – 3. Cîmp. – 4. Popor, lume. – Var,. înv. țeară. Mr. țară „pămînt”, megl. țară. Lat. tĕrra (Pușcariu, 1712; REW 8668), cf. vegl. tyarra, it., port., prov., cat. terra, fr. terre, sp. tierra. Pentru evoluția semantică izolată din rom., cf. Șeineanu, Semasiol., 184 și Balotă, R. hist., 1937, p. 61-9. – Der. țăran, s. m. (sătean); țărancă, s. f. (săteancă); țărăncuță, s. f. (țărancă tînără; Arg. bilet de 500 lei), ultimul sens, datorită efigiei sale; țărănatic, adj. (înv., rustic); țărănesc, adj. (de țară, rustic); țărănește, adv. (rustic); țărăni, vb. refl. (a trăi ca la țară); țărănie, s. f. (stare de țăran); țărănoi, s. m. (țărani, mulțime de țărani); țărănism s. n. (mișcare și partid politic, fondat de Ion Mihalache în 1918); țărănist, adj. (membru al partidului țărănesc român); țărînă (var. țăr(i)nă, țerină), s. f. (pămînt, ogor, arătură), de la țară cu suf. -ină ‹ sl. -ino (Tiktin; der. din lat. terrῑna, propusă de Pușcariu 1714; Iordan, Dift., 115 și REW 8672, este mai puțin probabilă). – Din rom. provine rut. cara „mulțime” (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403), pol. cara (Miklosich, Wander., 13), rut., rus. caranin „cultivator” (Vasmer, III, 282). Vezi definitia »

sigurítă, siguríte, s.f. (înv.) asigurare (din punct de vedere economic). Vezi definitia »

PARAFLÁCĂRĂ, paraflăcări, s. f. Piesă metalică pentru protejarea tijei pistonului contra flăcării din cilindru la motoarele cu autoaprindere. – Para²- + flacără. Vezi definitia »

LACTÓZĂ s. f. compus organic dulce, din lapte, folosit în industria de medicamente; lactobioză. (< fr. lactose) Vezi definitia »