Definita cuvantului tutelă
TUTÉLĂ s.f. 1. Autoritate dată de lege unei persoane sau acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă, în mod gratuit, de o persoană minoră și de averea sa sau de o persoană pusă sub interdicție. 2. Ținere a unei persoane, a unui stat etc. (în mod abuziv) sub ascultare, sub dependență. ♦ (Fig.) Ocrotire, sprijin. [< lat., it. tutela, fr. tutelle].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu tutelă
IREUȘÍTĂ s.f. (Liv.) Nereușită, insucces. [Pron. -re-u-. / cf. fr. irréussite]. Vezi definitia »
pútină (pútini), s. f. – Bute, poloboc. – Mr., megl. butin, megl. putină. Origine obscură. Pare să trimită la gr. πυτίνη „damigeană” (Philippide, Principii, 147; Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 431), dar proveniența nu este clară; după Candrea, prin intermediul unui lat. *putĭna; după Tiktin, prin v. germ. butinna, cf. germ. Butte; după Diculescu, Elementele, 450, direct din gr. Pascu 55 (și Pascu, Beiträge, 35), preferă să pornească de la un lat. *buttina, de la buttis, cf. butnar. Dwer. din sl. (Cihac, II, 301) nu este probabilă, și cu atît mai puțin dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 320). Der. putinei, s. n. (vas de lemn pentru a bate laptele), probabil sing. s-ar refăcut după pl., în locul dim. *putinel (după Diculescu, Elementele, 460, dintr-un gr. πυτινηίον). Din rom. provine sb. putunja, ceh. putina, rut. putyno, putna, putena, pol. putnia, putyra, mag. putina, putton (Miklosich, Wander., 18, 22; Candrea, Elemente, 401). Vezi definitia »
VEHEMÉNȚĂ s. f. violență, impetuozitate; înfocare. (< fr. véhémence, lat. vehementia) Vezi definitia »
șurișoáră, șurișoáre, s.f. (reg.) grămadă mică de paie, de fân sau de snopi; gireadă mică; clăișoară, stoguleț. Vezi definitia »
MÓRVĂ s. f. boală contagioasă (la cai), care se manifestă prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; răpciugă. (< fr. morve) Vezi definitia »