páșă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa, pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá. – Der. pașalîc, s. n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe. Vezi definitia »

STÁNȚĂ² s. f. v. ștanță. Vezi definitia »

BANIÉRĂ s.f. Flamură, steag în forma unui pătrat sau dreptunghi înalt, care se purta de cavaleri la lance în evul mediu. ♦ Unitate militară feudală. [Pron. -ni-e-. / < fr. bannière]. Vezi definitia »

MELÍSĂ s.f. Plantă meliferă din familia labiatelor, cu frunze care conțin un ulei sedativ; (pop.) roiniță. [< fr. mélisse]. Vezi definitia »

mârcavíță s.f. (reg.) 1. reumatism articular. 2. boală de picioare (la vite). Vezi definitia »