mușurói (mușuroáie), s. n. – 1. Furnicar. – 2. Ridicătură de pămînt. – Var. moșoroi, moșunoi, moșinoi. – Mr. șumuroñu. Creație expresivă, pornind de la miș- „ideea de furnicar”, cf. mișuna „a furnica, a forfoti”, mișună „furnicare”, cu suf. -oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu a mișui, dar pleca de la sl. mĕsiti „a amesteca”; în același fel, Pușcariu 1098 și REW 5620 pornesc de la mișuna, dar îl explică prin lat. mixtiōnem. Celelalte explicații sînt fără valoare: din mausoleum, cu ajutorul unei metateze *mauseolum (Giuglea, Dacor., I, 497), sau din lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *musaroneus (Graur, BL, V, 86). – Der. mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a face mușuroi); mușuroit, s. n. (mușuroire). Vezi definitia »

MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora. Vezi definitia »

LÉROI interj. v. ler. Vezi definitia »

SOLDĂȚÓI, soldățoi, s. m. (Peior.) Augmentativ al lui soldat. – Soldat + suf. -oi. Vezi definitia »

sărăcói, -oáie, adj., s.m. și f. (reg.) 1. (copil) orfan. 2. tare sărac, sărman. Vezi definitia »