Definita cuvantului dogorî
dogorî (-resc, -ít), vb. – A încălzi, a prăji, a pîrjoli. – Mr. dugurescu, dugurire. Sl. gorĕti „a arde”, cu pref. exhaustiv do- (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 97; Pascu, Suf., 52; Conev 99), cf. bg. dogorĭam, dogorĭavam, sb. dogoreti „a arde complet”. Conjugarea oscilează între formele dogori și dogorî. – Der. dogor, s. n. (foc, centru de căldură), deverbal; dogoare, s. f. (ardoare, usturime, arsură); dogoreală, s. f. (arsură); dogorită, s. f. (bășică produsă de o arsură); dogoritor, adj. (fierbinte, arzător).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu dogorî
ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Reg.) A-și astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai cât să-și țină zilele. 2. Tranz. (Înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. – Din sl. zamoriti, ucr. zamorytycá. Vezi definitia »
DESZĂVORÎ, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Des1- + zăvorî. Vezi definitia »
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati. Vezi definitia »
urî (-rắsc, -ît), vb. – 1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură, s. f. (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), s. f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoșenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăște); urîți, vb. (a sluți); urîțenie, s. f. (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409). Vezi definitia »
zăpor'î (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zăporắște, imperf. 3 sg. se zăporá, perf. s. 3 sg. se zăpor'î; conj. prez. 3 să se zăporáscă; ger. zăpor'ându-se Vezi definitia »