RECONSTRUCTÍV, -Ă adj. cu caracter de reconstrucție, care implică reconstrucție. (< fr. reconstructif, engl. reconstructive) Vezi definitia »

CORELATÍV, -Ă adj. Care arată o corelație, un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii; conjuncții corelative (și s.f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. [< fr. corrélatif]. Vezi definitia »

REFLEXÍV,-Ă, reflexivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Pronume reflexiv = pronume care ține locul numelui unui obiect asupra căruia se exercită, direct sau indirect, acțiunea verbului și care e identic cu subiectul verbului. Verb reflexiv = verb însoțit de pronume reflexiv. ♦ (Substantivat, n.) Funcțiunea verbului reflexiv. 2. (Despre oameni) Predispus la reflecție; meditativ, gânditor. ♦ (Despre manifestări, realizări ale oamenilor) Care denotă reflecție (1), care se realizează prin reflecție. 3. (Mat.; în sintagma) Relație reflexivă = relație care are proprietatea de reflexivitate (2). – Din fr. réflexif, germ. reflexiv. Vezi definitia »

RECEPTÍV, -Ă, receptivi, -e, adj. Susceptibil de a recepționa, de a primi cu ușurință impresii din afară; care primește cu interes observațiile care i se fac (și ține seama de ele). ♦ Care învață, care asimilează ușor. ♦ (Med.) Predispus de a contracta cu ușurință o boală (infecțioasă). – Din fr. réceptif. Vezi definitia »

REBARBATÍV, -Ă adj. 1. cu aspect respingător, urât; aspru; neplăcut. 2. (fig.) care se împotrivește la ceva, refractar. (< fr. rébarbatif) Vezi definitia »