DIRÉCȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, funcție de director²; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului². III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis. Vezi definitia »

PSIHOBIOGRAFÍE s. f. analiză psihologică a personalității, incluzând și dezvoltarea biologică. (< psiho- + biografie) Vezi definitia »

GRĂMĂTICÍE, grămăticii, s. f. (Înv.) Cancelarie. – Grămătic + suf. -ie. Vezi definitia »

HIDROMORFOLOGÍE s. f. ramură a hidrologiei care studiază geneza și formele albiilor apelor curgătoare sau stătătoare. (< hidro- + morfologie) Vezi definitia »

APRECÁȚIE s. f. formulă de încheiere. (< lat. apprecatio) Vezi definitia »