EREMITÍSM s.n. Situație de eremit. [< fr. érémitisme]. Vezi definitia »

MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = fluid universal care ar străbate toate corpurile însuflețite și care s-ar transmite (în anumite condiții) de la om la om; concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietățile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus. Vezi definitia »

LUTERANÍSM s. n. Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat. – Din fr. luthéranisme. Vezi definitia »

AUTOMORFÍSM s.n. (Mat.) Izomorfism care rezultă din aplicarea unei mulțimi asupra ei însăși; endomorfism bijectiv, homomorfism. [< fr. automorphisme, cf. gr. autos – însuși, morphe – formă]. Vezi definitia »

AVANGARDÍSM s. n. avangardă (3). (< germ. Avantgardismus) Vezi definitia »