sútă (-te), s. f. – Numărul care urmează după nouăzeci și nouă. – Mr., megl. sută. Sl. suto (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 381), cf. bg., sb., cr., ceh., pol., rus. sto. Trecerea lui ŭ › u este greu de explicat, cf. Meillet, Bull. Soc. Linguist., XIX, 91 și Skok, Slavia, IV, 132, și i-a determinat pe unii cercetători să gîndească la o proveniență persană a cuvîntului rom. și nu sl. (G. Meyer, Alb. St., IV, 47). Este singurul numeral rom. de origine nelatină. Der. sutar, s. n. (sută, centenar; Arg., bilet de o sută de lei); sutaș, s. m. (centurion); sutălea (var. sutelea), num. ord.; sutime, s. f. (a suta parte; centenar); însuti, vb. (a multiplica cu o sută). Vezi definitia »

CUTÚMĂ s. f. normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; consuetudine. (< fr. coutume) Vezi definitia »

GLICÍNĂ¹ s.f. Plantă decorativă agățătoare, cu flori albastre și parfumate. [< fr. glycine]. Vezi definitia »

delicatesă, delicatese s. f. (prst.) orice practică sexuală deviantă, costisitoare, greu de obținut de către clientul unei prostituate. Vezi definitia »

BRIZÚRĂ s.f. Sfărâmătură (a unui aliment). [< fr. brisure]. Vezi definitia »