álbie (álbii), s. f. – 1. Matcă a unui rîu. – 2. Covată, copaie, vas făcut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Pușcariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia să fie *albiu, pe al cărui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca săbii-sabie); după DAR, forma de sing. se explică printr-un pl. n. *alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL „alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes”. -Der. albier, s. m. (persoană care face albii); albioară, s. f. (albiuță), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legătură cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404). Vezi definitia »

politie politica Vezi definitia »

LEUCOPLAZÍE, leucoplazii, s. f. (Med.) Transformare patologică a unei mucoase în țesut cornos de culoare albicioasă. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucoplasie. Vezi definitia »

GEMÁȚIE s. f. 1. formare, dispunere sau ansamblu al mugurilor unei plante. 2. înmulțire asexuată, la animalele inferioare, caracterizată prin formarea unui grup de celule care se desprind de organismul parental. (< fr. gemmation) Vezi definitia »

MELOFOBÍE s. f. (Livr.) Aversiune față de muzică. – Din fr. mélophobie. Vezi definitia »