FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie¹. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis. Vezi definitia »

HELIOLITOGRAFÍE, heliolitografii, s. f. Procedeu litografic în care formele de tipar sunt obținute prin reproducere fotografică. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliolithographie. Vezi definitia »

TRICOCLAZÍE s.f. Rupere a firelor de păr, de obicei traumatică. [Gen. -iei. / < fr. trichoclasie, cf. gr. thrix – păr, klasis – fractură]. Vezi definitia »

húnie s.f. (reg.) 1. vas de lemn cu țâța în fund, ca o pâlnie mare, în care se toarnă mustul pentru a se scurge în butoi. 2. unealtă de dogar; leică. 3. loc priporos, accidentat, râpos. Vezi definitia »

contributie Vezi definitia »