MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. Vezi definitia »

BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Turcism înv.) Steag tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă de cal fixată de o prăjină. – Tc. buçuk. Vezi definitia »

haidúc (haidúci), s. m. – 1. Soldat de infanterie din armata ungară. – 2. (Trans.) Paznic, vardist. – 3. Om în afara legii care se ocupa cu jaful, mai cu seamă ca protest împotriva dominației străine sau a nedreptății sociale, îndeosebi în perioada de la sfîrșitul sec. XVIII și începutul sec. următor. Mag. hajdú, pl. hajdúk (Cihac, II, 503), de unde și tc. haydud „muncitor ungur”. Poate să fi intrat în rom. prin tc. (Lokotsch 781; Ronzevalle 82) sau sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; DAR; dar. cf. Berneker), cf. bg., sb. hajduk „tîlhar”, alb. hajdut (din tc.), rus. gaiduk. – Der. haiducesc, adj. (de haiduc); haiducește, adv. (ca haiducii); haiducie, s. f. (viață sau îndeletnicire de haiduc); haiducime, s. f. (ceată de haiduci); haiduci, vb. (a duce viață de haiduc). Vezi definitia »

ȘLUC, șlucuri, s. n. (Reg.) Înghițitură. – Din germ. Schluck. Vezi definitia »

fluștúc (-curi), s. n. – Gustare, mezelic. – Var. frușt(i)uc. Germ. Frühstück, poate prin intermediul mag. frustuk (Borcea 188; Gáldi, Dict. 176); însă filiera acesta nu este o ipoteză necesară. Cf. și cr. frustuk. Cf. ștuc. Vezi definitia »