TÚBĂ s. f. 1. instrument muzical de suflat din alamă, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonică, constând dintr-un tub conic răsucit, terminat cu un pavilion foarte larg și prevăzut cu un mecanism de ventile sau pistoane. 2. (anat.) formațiune canaliculară. (< fr., it., lat. tuba) Vezi definitia »

BAIONÉTĂ s.f. 1. Armă albă cu lama scurtă, tăioasă, ascuțită la vârf și prevăzută la mâner cu un dispozitiv care o poate fixa la țeava puștii, pentru a putea fi folosită în lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baionetă = luptă corp la corp cu baioneta, pusă la pușcă. ♦ (Fig.; la pl.) Purtători ai acestor arme; (p. ext.) armată, trupă, efectiv de soldați. 2. Tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oraș în Franța, unde s-ar fi fabricat prima dată această armă]. Vezi definitia »

TĂȘÚLĂ, tășule, s. f. (Reg.) Tașcă. – Et. nec. Vezi definitia »

frágă (-gi), s. f. – 1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫș. Lat. fragum (Pușcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există și forma paralelă frag, s. m. – Der. frag, s. m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s. m. (Trans., dud); frăget, s. n. (loc cu fragi); frăguliță, s. f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s. m. (plantă, Potentilla micrantha). Vezi definitia »

nenică v. nene. Vezi definitia »