PALEOPATOLOGÍE s. f. Ramură a patologiei care studiază bolile viețuitoarelor fosile. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléopathologie. Vezi definitia »

EPISTEMOLOGÍE s. f. parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii din cadrul diferitelor științe; teorie a cunoașterii științifice. (< fr. épistémologie) Vezi definitia »

EMONDÁȚIE, emondații, s. f. Emondaj. – Din fr. émondation. Vezi definitia »

OPOTERAPÍE s.f. (Med.) Metodă de tratament în care se întrebuințează sucuri extrase din glandele sau din țesuturile animale sănătoase pentru combaterea bolilor organelor sau ale țesuturilor corespunzătoare la om; organoterapie. [Gen. -iei. / < fr. opothérapie, cf. gr. opos – suc, therapeia – tratament, îngrijire]. Vezi definitia »

RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio. Vezi definitia »