Definita cuvantului clepsidră
CLEPSÍDRĂ s. f. vechi instrument pentru măsurarea timpului după cantitatea de apă sau de nisip scursă, printr-un orificiu, dintr-un rezervor. (< fr. clepsydre, gr. klepsydra)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu clepsidră
BIBLIOTÉCĂ s.f. 1. Colecție (publică sau particulară) de cărți, de manuscrise, de publicații periodice etc. aranjate și clasate într-o anumită ordine. ♦ Instituție, local care adăpostește o astfel de colecție. 2. Nume dat unor colecții de tipărituri, identice ca aspect, care tratează teme dintr-un domeniu oarecare. [Pron. -bli-o-, pl. -ci. / < lat. bibliotheca, fr. bibliothèque, it. biblioteca, cf. gr. biblion – carte, theke – dulap]. Vezi definitia »
fálcă (fắlci), s. f. – 1. Mandibulă. – 2. Obraz, față. – 3. Menghină. – 4. Braț al loitrei căruței. – 5. Talpă la sanie. – Mr., megl. falcă. Lat. falx, falcem „seceră”. Rezultatul normal, falce (cf. it. falce, prov. faus, fr. faux, cat. falx, fals, sp. falce, hoz, port. fouce) s-a păstrat numai cu sensul lat. med. falcata (Mold., suprafață egală cu 14323 m2); este însă evident că trebuie să fi circulat și în trecut, cu sensul de „seceră”. Schimbarea semantică de la „seceră” la „falcă” se explică prin forma caracteristică a mandibulei (cf. sard. cavanu „mandibulă”, cavana „seceră”); dar această schimbare apare numai în rom. și în alb. fëljkinë ‹ *falcinea. Diferențierea fonetică între falce și falcă se explică în general plecîndu-se de la un lat. *falca pentru ultima formă (Pușcariu 575; Candrea-Dens., 542; Densusianu, GS, II, 315; REW 3175; DAR), cf. și rezultatul prov. falco „bucă”; este însă posibil și să fie vorba de un sing. reconstituit pe baza pl. fălci ‹ falce. Der. lui falce din mag. falka „bucată” (Dumke, Jb., XIX, 76) nu este posibilă, cf. Drăganu, Dacor., VII, 214. Der. fălcar, s. m. (la ham, căpețea); fălcăriță, s. f. (tetanos), numit datorită contragerii musculare care îl împiedică pe bolnav să închidă gura; fălcată, s. f. (plantă, Dorycnium herbaceum); fălcău, s. m. (lăudăros), încrucișare a lui falcă cu fulău ‹ *fălău; fălcea, s. f. (talpă de sanie; stinghii de lemn ce leagă scîndurele care formează fundul carului; la războiul de țesut, cele două brațe ale vatalelor; la car, piesă a piscului; la meliță, cele două scîndurele în care intră melița; braț lateral la afetul tunului); fălcer, s. m. (Mold., cositor care lucrează în acord), de la falce; fălcos, adj. (cu fălci mari; mîncău); fălcuță, s. f. (stinghie de pe fundul carului). – Din rom. provin rut. falĭča „măsură de suprafață” și falĭčarĭ „muncitor” (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 404). Vezi definitia »
BISTRIȚEÁNCĂ, bistrițence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul Bistrița sau în județul Bistrița-Năsăud. ♦ Locuitoare din municipiul Bistrița sau din județul Bistrița-Năsăud. – Bistrițean + suf. -că. Vezi definitia »
BIOSINTÉZĂ s. f. sinteză a unui compus organic la nivelul celulei vii. (< fr. biosynthèse, engl. biosynthesis) Vezi definitia »
podoímă (podoíme), s. f. – Pretext, scuză. Sb. podoima, cf. doimiti se „a se răsplăti cu vorbe”. În Trans. Vezi definitia »