aián (aiéni), s. m. – Personaj de vază în satul sau regiunea sa, notabil. Tc. ayan, din arab. a‘jân „ochi” (Șeineanu, II, 3; Lokotsch 38); cf. sb. ajan, fr. ayan (cf. Gamillscheg 64). Este termen propriu administrației turcești, care s-a păstrat numai în Dobr. N. N. Densusianu, Dacia preistorică, 1082, îl derivă fantezist din gr. ἄια. Vezi definitia »

IRANIÁN, -Ă, iranieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Iranului sau care este originară din Iran. 2. Adj. Care aparține Iranului sau populației lui, care se referă la Iran sau la populația lui. ♦ (Substantivat, f.) Limba iraniană. ◊ Limbi iraniene = grup de limbi indo-europene vorbite în Iran și în regiunile Mării Caspice. [Pr.: -ni-an] – Din fr. iranien. Vezi definitia »

măgădán (măgădáni), s. m. – Vlăjgan, bărbat mare la trup. – Var. măgădău. Probabil creație spontană, cf. măgăoaie (var. măgăoană), s. f. (Olt., măgădău; sperietoare) și coșcodan. Vezi definitia »

FLAN s.n. Un fel de prăjitură cu cremă și fructe; tort. [Var. flanc s.n. / < fr. flan]. Vezi definitia »

PALÁN, palane, s. n. Macara formată din mai mulți scripeți situați pe două sau mai multe axe, dintre care una fixă. [Var.: palánc s. n.] – Din fr. palan, it. palanco. Vezi definitia »