cloc interj. – Imită cotcodăcitul găinii care clocește. – Var. clo, clonc. Creație expresivă, ca cronc, cf. tronc. Coincide cu gr. ϰλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kločă, alb. kločis, germ. klucken etc. – Der. clocăi, vb. (despre cloște, a cotcodăci); cloci, vb. (a ședea pe ouă pentru a scoate pui; a se pune cloșcă; a urzi în secret; a sorbi din ochi; despre ouă, a se strica; despre apă, a stagna, a nu mai curge; a trîndăvi), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 25; Pascu, II, 187; DAR și Scriban îl derivă din bg. kločă „a cloncăni”, dar care este mai curînd, formație expresivă în cadrul rom.; clocă, s. f. (cloșcă; constelația Cloșca-cu-Pui; năvod), deverbal de la cuvîntul anterior; cloceală, s. f. (acțiunea de a cloci); clocitor, adj. (care clocește); clocitoare, s. f. (incubator); clonc, s. n. (năvod); cloncăi, vb. (despre cloști, a cotcodăci); cloncăni, vb. (a cloncăi), care ajunge să se confunde cu croncăni, vb. despre corbi, a scoate sunete specifice); cloncăneală, s. f. (strigătul scos de cloșcă); cloncă(n)itură, s. f. (cloncăneală). – Cf. cloșcă, cloță, clocoti. – Ngr. ϰλώϰα „cloșcă” și ϰλώϰίζω, „a cloncăni” (Danguitsis 149) ar putea proveni din rom., dacă nu sînt formații spontane. Vezi definitia »

ghióc (-ci), s. m. – Scoică marină a moluștei denumite Cypraea moneta, apreciată pentru albeața ei și pentru folosirea pe care i-o dau țigăncile ghicitoare, care pretind că află viitorul ascultînd zgomotul din interiorul scoicii. – Var. ghioacă. Lat. căvum „gaură”, al cărui rezultat *gău, cf. găoace, a primit apoi suf. -oc. Este dublet simplu al lui găoace. Alternarea fonetismului se explică poate printr-o intenție expresivă, care ar fi apropiat acest cuvînt de rădăcina ghiolc-, care indică zgomotul unui lichid într-un recipient închis, și al cărui sens coincide în parte cu cel de ghioc, cf. ghiolcăi. A fost considerat der. din sl. glogŭ (Cihac, II, 129); din lat. gullioca „coajă verde de nucă” (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); sau din lat. cochlea, prin intermediul unei metateze *cloca (Pușcariu 718; REW 2011; DAR, cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 279), cf. it. chiocca „țeastă” (Battisti, II, 904), sassar. ciogga, logud. gioga. Der. ghiocel, s. m. (scoică; floare, aișor, Galanthus nivalis); desghioca, vb. (a scoate boabele, a curăța de coajă); ghioș, adj. (Mold., alb), de la ghioci, cu pronunțarea mold. Identitatea lui ghioc cu ghiocel este evidentă atît datorită culorii comune, cît și folosirii lui ghiocel „scoică” (cf. Pușcariu, Diminutiv., 171); totuși, Lexiconul de la Buda, urmat de Diez, Gramm., I, 197, pleca de la lat. glaucium, și Philippide, Principii, 38, de la lat. *glaucĕllus. Pentru desghioca, a cărui der. este normală, pe baza lui ghioc „coajă” (sens neatestat, dar care apare pentru găoace), Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 pleca de la lat. cauca, și Candrea, Rom., XXXVI, 325, de la un lat. *disglubĭcāre (cf. împotrivă REW 2011). – Cf. găoace, gaură, sgău. Vezi definitia »

POC interj. Cuvânt care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de descărcarea unei arme, de ceva care plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. – Onomatopee. Vezi definitia »

faivoclóc (-curi), s. n. – Întîlnire după amiaza. Engl. five o’clock. Vezi definitia »

andróc (androáce), s. n. – Fustă de lînă. – Var. handroc, androacă, ondroacă. Germ. Unterrock „fustă, jupon”, prin intermediul pronunțării săs. onderrock (Borcea 176). În Trans. și Munt. Vezi definitia »