DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor. Vezi definitia »

COR² s. n. v. cori. Vezi definitia »

ADIÁFOR, -Ă, adiafori, -e, adj. (Înv.) Nepăsător, indiferent. [Pr.: di-a-] – Ngr. adiaforos Vezi definitia »

pantocratór s. m. – Chipul lui Iisus ca rege al universului, care este reprezentat de obicei în cupola bisericilor ortodoxe. Gr. παντοϰράτορ. Vezi definitia »

amór (amóruri), s. n. – Iubire. Lat. amor (fr. amour, it. amore), introdus de poezia lirică, la sfîrșitul sec. XVIII. – Der. amorez (var. amurez), s. m., care aparține terminologiei teatrale (fr. amoureuse › amoreză, de la care s-a format m.), astăzi intrat și în limbajul pop. (în teatru se spune încă prim amorez); amoreză (var. amure(a)ză), s. f. (iubită, țiitoare); amoreza, vb. (a se îndrăgosti); amoros, adj. (plin de iubire); înamora, vb. (a se îndrăgosti). Vezi definitia »