prihánă (prihắni), s. f. – 1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui g › h nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast). Vezi definitia »

DIACLÁZĂ s. f. fisură produsă în roci de către agenți externi sau de către tensiuni interioare. (< fr. diaclase) Vezi definitia »

RIZODÉRMĂ s.f. (Bot.) Strat extern de celule la rădăcinile tinere. [< fr. rhizo-derme, cf. gr. rhiza – rădăcină, derma – piele]. Vezi definitia »

MENHIDRÓZĂ s. f. secreție sudorală la femei în timpul menstruației. (< fr. menhidrose) Vezi definitia »

REȘEDÍNȚĂ, reședințe, s. f. Sediul unei autorități sau al unei persoane (oficiale); localitate sau clădire în care se află acest sediu. ◊ Loc. adj. De reședință = care servește drept sediu unei autorități sau unei persoane. – Din fr. résidence (după ședință). Vezi definitia »