COMBINATÓRIU, -IE adj. Referitor la combinații, care combină, care determină o combinație; combinator. ◊ Analiză combinatorie = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, permutările și combinările. [Pron. -riu. / cf. fr. combinatoire]. Vezi definitia »

FILOPÓDIU s. n. 1. pețiolul frunzei. 2. tulpină falsă rezultată din sudarea tecilor frunzelor. (< lat. phyllopodium, fr. phyllopode) Vezi definitia »

CÁMBIU s. n. țesut vegetal tânăr, constituind zona generatoare libero-lemnoasă din rădăcină și tulpină. (< fr. cambium) Vezi definitia »

PRĂZULÍU, -ÍE, prăzulii, adj. (Rar) Care are culoarea prazului; verde-deschis. – Praz + suf. -uliu. Vezi definitia »

ÉRBIU s. n. element din grupa lantanidelor. (< fr. erbium, germ. Erbium) Vezi definitia »