IO pron. pers. 1 sg. v. eu (I.) 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] [DEX '98] Vezi definitia »

BRANHI(O)- elem. „branhii”. (< fr. branchi/o/-, cf. lat. bronchia, gr. brankhia) Vezi definitia »

EFUZIO- elem. „răspândire”. (< fr. effusio-, cf. lat. effusio, revărsare) Vezi definitia »

CÁLCIO-VÉCCHIO s. n. Gen de tencuială ornamentală care prezintă asperități și adâncituri pronunțate la suprafață, dând zidurilor un aspect voit arhaic. – Cuv. it. Vezi definitia »

CARDI(O)-, -CÁRD, -CARDÍE elem. „inimă”, „car-die”. (< fr. cardi/o/-, -card, -cardie, cf. gr. kardia, inimă) Vezi definitia »