mertíc (mertíce), s. n. – 1. Măsură de capacitate pentru solide, cu valoare variabilă, echivalînd între 1 și 7 litri. – 2. Uium. – 3. Rație, porție. Origine neclară. Pare să provină din ngr. μεριτιϰόν, ngr. μερτιϰόν „parte”, de unde a trecut în v. sb. mèrtik (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 97), sb., cr., slov. mertuk, mag. mérték. Cuvîntul se explică în ngr. prin μερίδιον „parte”, μερίζω „a împărți”. Fără îndoială, se poate explica prin mag. mérték, considerat ca der. din mérni „a măsura” (Cihac, II, 515; Miklosich, Fremdw., 110; Berneker, II, 38; Gáldi, Dict., 94). Der. din ngr. merge mai bine cu sensul al treilea și cu der. mertici, vb. (a rupe în bucăți, a bucățeli). Vezi definitia »

BALNEOCLIMÁTIC, -Ă adj. Balnear și climatic ; balneoclimateric. [< fr. balnéoclimatique]. Vezi definitia »

ELECTROCALÓRIC, -Ă adj. Referitor la căldura produsă sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric. [Cf. fr. électro-calorique]. Vezi definitia »

CATALÉPTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Lovit) de catalepsie. [Cf. fr. cataleptique]. Vezi definitia »

pomărélnic, pomărélnică, adj. (reg.) căruia îi plac mult fructele. Vezi definitia »