ARTICULÁȚIE s.f. 1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. ♦ Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. ◊ Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen. -iei, var. articulațiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio]. Vezi definitia »

PALEOBIOLOGÍE s. f. ramură a paleontologiei care studiază modul de viață al animalelor și plantelor fosile. (< fr. paléobiologie) Vezi definitia »

béstie (-ii), s.f. – Animal, vietate. It. bestia (sec.XIX). – Der. bestial, adj. și bestialitate, s.f., din fr. Vezi definitia »

TORACOPLASTÍE, toracoplastii, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în rezecția unor porțiuni din coastele unei regiuni toracice pentru a putea pune în stare de repaus plămânul bolnav, până la vindecare, în caz de tuberculoză. – Din fr. thoracoplastie. Vezi definitia »

TÉNIE s.f. 1. Vierme parazit care trăiește în intestinul subțire al omului și al animalelor carnivore; (pop.) panglică. 2. Structură anatomică în formă de bandă, de panglică. [Gen. -iei. / < fr. ténia, taenia, cf. lat. taenia, gr. tainia – panglică]. Vezi definitia »