OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. Vezi definitia »

IMUNDÍȚIE s. f. imundicitate. (< it. imundizia) Vezi definitia »

VULPÉNIE, vulpenii, s. f. Șiretlic, șiretenie, viclenie. – Vulpe + suf. -enie. Vezi definitia »

-CRANÍE elem. crani(o)-. Vezi definitia »

CALISTENÍE s.f. Ansamblu de exerciții fizice pentru copii, care constau în special din mișcări rapide (marșuri și dansuri), făcute în ritmul muzicii. [Gen. -iei. / < fr. callisthénie, cf. gr. kallos – frumos, sthenos – forță]. Vezi definitia »