DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. (Rar) Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint. Vezi definitia »

ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj. 1. Care rezultă din separarea și generalizarea celor mai esențiale particularități proprii unui grup de fenomene; care este detașat de raporturi sau de legături concrete. Știință abstractă. ♦ (Substantivat, n.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind acțiunea acestuia. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice (și nu de date concrete); rupt de viața reală. ♦ (Substantivat, n.) Cuvânt abstract (1). 2. Care este conceput (prea) general, (prea) teoretic; greu accesibil înțelegerii. – Germ. abstrakt (lat. lit. abstractus). Vezi definitia »

VERDÍCT s. n. 1. răspuns dat de juriu în legătură cu culpabilitatea unui inculpat. 2. judecată care are loc în urma unui concurs. 3. hotărâre, judecată (definitivă). (< fr. verdict) Vezi definitia »

INDISTÍNCT, -Ă, indistincți, -te, adj. (Livr.) Care nu se poate distinge bine, care este neclar. – Din fr. indistinct, lat. indistinctus. Vezi definitia »

AUTODIDÁCT, -Ă s.m. și f. Cel care a învățat sau s-a instruit singur, fără profesor. [Pron. a-u-. / < fr. autodidacte, cf. gr. autodidaktos < gr. autos – însuși, didaskein – a învăța]. Vezi definitia »