SOCIALÍSM s.n. 1. (În concepția marxistă) Prima fază a orânduirii comuniste, făurită pe baza lichidării modului de producție capitalist, întemeiată pe exercitarea puterii politice de către clasa muncitoare și pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producție. 2. Concepție, doctrină, teorie care susține necesitatea instaurării orânduirii socialiste. ♦ Socialism științific = parte constitutivă a marxism-leninismului, care studiază procesul trecerii omenirii de la capitalism la comunism; socialism utopic = denumirea diferitelor concepții premarxiste care susțineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente științifice, ci „raționale” și morale. [Cf. fr. socialisme, germ. Sozialismus, rus. soțializm]. Vezi definitia »

CONFUCIANÍSM s.n. Curent filozofic-religios apărut în sec. V î.e.n. în China, potrivit căruia soarta omului este determinată de „cer” și care propovăduia respectul și supunerea necondiționată față de cei superiori ca situație socială. [Pron. -ci-a-. / < fr. confucianisme, cf. Confucius – filozof și moralist chinez]. Vezi definitia »

IRAȚIONALÍSM s. n. concepție care neagă sau subapreciază posibilitatea cunoașterii lumii pe cale rațională, postulând primatul revelației, intuiției, trăirii etc. asupra cunoașterii raționale. (< fr. irrationalisme) Vezi definitia »

MUTACÍSM s. n. 1. refuz deliberat de comunicare, ca urmare a unei tendințe simulatorii sau datorită atitudinii de supraestimare, opoziționism etc. 2. pronunțare a unei consoane (m, b, p) în locul alteia. (< fr. mutacisme) Vezi definitia »

MENTÍSM s. n. tulburare a memoriei caracterizată prin desfășurarea tumultuoasă, incoercibilă și anxiogenă a ideilor și amintirilor. (< fr. mentisme) Vezi definitia »