ACCÉNT s.n. 1. Intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidență prin mărirea intensității vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensă a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indică accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limbă sau un dialect. 3. Intonație afectivă, mlădiere specială a tonului, a vocii. 4. (Fig.) Importanță. [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. accentus, cf. fr. accent]. Vezi definitia »

IMANÉNT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filozofia (sau școala) imanentă = filozofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis. Vezi definitia »

PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant. Vezi definitia »

LUXURIÁNT, -Ă, luxurianți, -te, adj. (Despre vegetație) Extrem de abundent. [Pr.: -ri-ant] – Din fr. luxuriant, lat. luxurians, -ntis. Vezi definitia »

NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant]. Vezi definitia »