strătúț, strătúți, s.m. (reg.) andrea pe care se reazemă perna morii. Vezi definitia »

SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț. Vezi definitia »

suguléț interj. (reg.) cuvânt cu care se cheamă oile. Vezi definitia »

CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț. Vezi definitia »

honț (hónți), s. m. – Poreclă dată sașilor din Transilvania. De la Hans „Ioan”, care sună în pronunțarea săs. Honnes, Hănnes (Borcea 193; Tiktin). Este posibil ca în alegerea acestui nume să fi intervenit o intenție satirică, ce apropie cuvîntul de h(o)anță „cîrpă”, cf. hanță sau de la honț „pungaș”, cf. hoț, pahonț. Vezi definitia »