Definita cuvantului enunțiativ
ENUNȚIATÍV, -Ă adj. care conține o enunțare. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție afirmativă sau negativă care exprimă un fapt real, realizabil sau ireal; propoziție expozitivă. (< fr. énonciatif, lat. enuntiativus)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu enunțiativ
EXTRUZÍV, -Ă adj. referitor la extruziune. ♦ rocă ~ă = rocă magmatică care ajunge la suprafață prin fisuri sau canale, se revarsă pe pământ și apoi se solidifică rapid. (< fr. extrusif) Vezi definitia »
CONFESÍV, -Ă adj. cu caracter de confesiune. (< confes/a/ + -iv) Vezi definitia »
DERIVATÍV, -Ă I. adj. care trage, abate ceva în altă parte. II. s. n. mijloc terapeutic care abate și ușurează o suferință; (fig.) leac, remediu. III. adj., s. n. (lingv.) (element) cu care se face derivarea. (< fr. dérivatif, lat. derivativus) Vezi definitia »
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv {și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus. Vezi definitia »
ELECTÍV, -Ă adj. Făcut prin alegere, bazat pe alegere. ♦ Care se dă, se acordă prin alegere. [< fr. électif]. Vezi definitia »