DECLINATÓRIU, -IE adj., s. n. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competența. ♦ ~ de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și înaintează cauza la o instanță competentă. (< fr. déclinatoire) Vezi definitia »

ENCÓMIU s.n. v. encomion. Vezi definitia »

IÓNIU s. n. Izotop radioactiv al toriului, care se obține din uraniu prin dezintegrare. [Pr.: i-o-niu] – Din germ. Ionium, fr. ionium. Vezi definitia »

NÁTRIU s. n. (Chim.) Sodiu. – Din fr. natrium. Vezi definitia »

VIVÁRIU s. n. loc special amenajat pentru creșterea în mediul lor natural a unor animale mici. (< fr., lat. vivarium) Vezi definitia »