FENOMENOLOGÍE s.f. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifestă ele în timp și spațiu. ♦ Termen în filozofia lui Hegel care denumește teoria despre dezvoltarea conștiinței umane, înțeleasă ca formă a autodezvoltării „spiritului absolut”. ♦ Curent filozofic idealist contemporan, întemeiat de gânditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce „obiectul” la „fenomen”, considerat ca esență de ordin spiritual și ca dat ultim și nemijlocit al conștiinței, independent de existența obiectivă și de experiența senzorială. [Gen. -iei. / < fr. phénoménologie]. Vezi definitia »

HEMOCITOPENÍE s. f. diminuare a numărului de hematii din sânge. (< fr. hémacytopénie) Vezi definitia »

VOCIFERÁȚIE s. f. vociferare. (< fr. vocifération, lat. vociferatio) Vezi definitia »

CÂRJOÁIE, cârjoaie, s. f. (Rar) Cotitură a unui drum; serpentină. – Din cârje + suf. -oaie. Vezi definitia »

ASCUȚITORÍE, ascuțitorii, s. f. Atelier sau secție a unei fabrici unde se ascut obiecte tăioase. – Ascuțitor + suf. -ie. Vezi definitia »