bunt (búnturi), s. n. – (Mold., înv.) Rebeliune, răscoală. – Var. bont. Pol. bunt, bont (cf. sb. bunt), din germ. Bund (Cihac, II, 22; Berneker 101; DAR). – Der. buntaș, s. m. (rebel, răsculat); buntușnic, adj. (rebel). Buntuzui, vb. (Trans de N., a răscoli, a face dezordine), din mag. bontzolni (DAR), este cuvînt legat indirect de cele anterioare. Vezi definitia »

PSIHOLOGIZÁNT, -Ă adj. care psihologizează. (< fr. psychologisant) Vezi definitia »

VEZICÁNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care provoacă bășici pe piele. [< fr. vésicant]. Vezi definitia »

CVERULÉNT, -Ă adj., s. m. f. (psihopat, paranoic) revendicativ, plângăreț. (< fr. quérulent) Vezi definitia »

DEZNODĂMÂ'NT s. n. felul cum se rezolvă o situație, un conflict etc.; soluție. ◊ parte finală care soluționează intriga unei acțiuni dramatice, a unei narațiuni. (după fr. dénouement) Vezi definitia »