ENUNȚIATÍV, -Ă, enunțiativi, -e, adj. Care conține o enunțare. ◊ Propoziție enunțiativă = propoziție care exprimă o constatare, prezentând o acțiune sau o stare ca reală. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. énonciatif, lat. enuntiativus. Vezi definitia »

PRODUCTÍV, -Ă adj. 1. care produce (mult), care aduce beneficii. ◊ bănos, rentabil. 2. (despre sufixe, prefixe, elemente de compunere etc.) care formează numeroase derivate. ◊ (despre conjugări) care se îmbogățește mereu cu noi verbe. (< fr. productif) Vezi definitia »

ILATÍV, -Ă, ilativi, -e, adj., s. n. (Franțuzism) Conclusiv. – Din fr. illatif. Vezi definitia »

DELIMITATÍV, -Ă adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. [Cf. fr. delimitatif]. Vezi definitia »

TRANSDUCTÍV, -Ă adj. (Liv.) Care transformă ceva în altceva (asemănător); (spec.; fiz.) care transformă o mărime în alta. ◊ (Log.) Raționament transductiv = raționament în care se trece de la adevăruri cu un anumit grad de generalitate spre adevăruri cu același grad de generalitate. [< fr. transductif]. Vezi definitia »