MÁRMURĂ s. f. 1. rocă metamorfică cu structură zaharoidă, masivă, care se poate tăia și lustrui ușor. 2. bucată de marmură (1) prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.). (< lat. marmor) Vezi definitia »

ELOCVÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință. ◊ expresivitate. (< fr. éloquence, lat. eloquentia) Vezi definitia »

MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță. Vezi definitia »

PRÓRĂ/PRÓVĂ s. f. partea din față a unei nave. (< it. prora) Vezi definitia »

TIULÉRCĂ, tiulerce, s. f. (Reg.) Chipiu de diferite forme, pe care îl poartă flăcăii când merg la urat de anul nou. Vezi definitia »