SPURC s. n. (Reg.) 1. Scârnă. 2. Nume dat la diferite boli sau bube. – Postverbal al lui spurca. Vezi definitia »

cherc s.n. (înv.) joc țărănesc în seara lăsatului de post la Crăciun și la Paști. Vezi definitia »

-CÉRC² elem. cerco-. Vezi definitia »

liórc interj. – Exprimă zgomotul bălăcelii. Creație expresivă, rară. – Der. leoarcă (var. lioarcă), s. f. (femeie stricată; broască; gură, cioc, plisc; poșircă), se folosește mai ales în expresia ud leoarcă „foarte ud” (după Cihac, II, 174, din pol. liura, lura „poșircă”, după Diculescu, Elementele, 492, dintr-un lat. *libricus care ar proveni din gr. λιβρòς „umed”), cf. și leoarbă, lioarbă; bleoarcă (var. fleoarcă), s. f. (gură, plisc), cf. bleancă, fleancă, fleoarță; leorcăi (var. liorcăi, liorciori, liocei), vb. (a fi ud leoarcă; a stoarce; a asuda; a se bălăci; a hălpăi, a înghiți), cf. liorpăi, licăi; leorcăială, s. f. (bălăceală); liopotaie (var. liopardac), s. m. (Trans. de E, venetic, străin care nu cunoaște limba); lefetiță, s. f. (Trans., gură, plisc), poate prin încrucișare cu leafă „satîr”; lefîrdău, s. m. (Trans., flecar, limbut; intrigant); lefîrdaie, s. f. (femeie flecară), pe care Bogrea, Dacor., IV, 826, îl lega de lab. ljapërdhi „ciugulire” și DAR de mag. lehordó „persoană care înjură”. Toate aceste cuvinte se întîlnesc cu rezultatele expresive ale lui lup și licui. Vezi definitia »

cearc s.m. (înv.) compas, cerc; cearcăn. Vezi definitia »