ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi. Vezi definitia »

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi. Vezi definitia »

ABSORBÍ vb. IV. tr. 1. A se îmbiba de..., a suge, a trage; a înghiți. 2. (Fig.) A preocupa, a cuprinde mintea, gândurile cuiva. [< fr. absorber, cf. lat. absorbere]. Vezi definitia »

trebi s. f. pl. treburi. Vezi definitia »

ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) găti, a(-și) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adăugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoabă. Vezi definitia »