ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei¹. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus. Vezi definitia »

agnóstic (ag-nos- / a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnóstici; adj. f., s. f. agnóstică, pl. agnóstice Vezi definitia »

TETRACROMÁTIC, -Ă adj. în patru culori. (< engl. tetrachromatic) Vezi definitia »

ȚIVLÍC interj. (Pop.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un zăvor sau de o clanță trase brusc și cu putere. – Onomatopee. Vezi definitia »

STRÓFIC, -Ă, strofici, -ce, adj. Care aparține strofei, privitor la strofă. – Din fr. strophique, germ. strophisch. Vezi definitia »