DUBĂLÁR, dubălari, s. m. (Reg.) Tăbăcar. – Dub(e)ală + suf. -ar. Vezi definitia »

VOCABULÁR s. n. 1. totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ♦ ~ activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod curent de cineva; ~ pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii nu le utilizează decât accidental. ◊ totalitatea cuvintelor caracteristice limbii unei epoci, a unui domeniu de activitate, a unui stil, scriitor etc. 2. dicționar de proporții reduse; glosar. 3. (inform.) mulțime de simboluri cu care se pot forma cuvinte. (< fr. vocabulaire, lat. vocabularium) Vezi definitia »

ADJUDECATÁR, -Ă s.m. și f. Cel căruia i se adjudecă un lucru la o licitație publică. [Cf. fr. adjudicataire]. Vezi definitia »

EDECÁR, edecari, s. m. Persoană care trage la edec (1). – Edec + suf. -ar. Vezi definitia »

ECHIGRANULÁR, -Ă adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. [Cf. lat. aequus – egal, granulum – granulă]. Vezi definitia »